Test

Detalii
Aceste tipuri de materiale sunt din lemn compozit, iar prelucrarea suprafeței MDF/HDF-ului diferă în funcție de proiectul dumneavoastră actual.
Prin prelucrarea suprafeței ne referim la un proces de finisare care are ca rezultat o suprafață uniformă, netedă, rezistentă la umiditate astfel pregătită pentru aplicarea ulterioară a altor tehnici creative (ex. tehnica șervețelului), finisaje artistice (pictură) sau tratamente (sublimare).
- Șlefuire
Suprafața plăcilor folosite de noi sunt netede, dar pe cant pot fi imperfecțiuni rezultate în urma decupării.
Când sunt debitate mecanic cu utilaj digital CNC, cantul devine ușor aspru, iar când este decupat digital cu utilaj laser cantul devine maroniu din cauza temperaturii ridicate de tăiere. Prin tăierea cu laser materialul se arde ușor și aceea are un miros specific. De asemenea în jurul decupării se poate depune fum pe suprafață, dacă acest efect nu este dorit, depunerile de fum pot fi înlăturate prin șlefuire.
Dacă considerați că este necesar cu ajutorul unui șmirghel cu granulație potrivită sau al mașinii de șlefuit puteți îndepărta imperfecțiunile, asperitățile pentru a obține o suprafață fină, netedă și fără urme de fum./li>
- Laminare
De asemenea puteți opta pentru laminare cu folie decorativă, tapet, PVC sau hârtie autoadezivă colorată, cu textură sau imprimată digital, tehnică care constă în aplicarea unei foi subțiri de material direct pe MDF/HDF.
- Vopsire
Materialul poate fi vopsit cu vopsele atât pe bază de apă cât și pe bază de sau solvent, oferind o gamă largă de culori și finisaje. Înainte de vopsire, dacă este cazul suprafața trebuie pregătită prin șlefuire, curățată de praf și se recomandă aplicarea unui grund adecvat.
- Lăcuire
Un alt mod de prelucrare este aplicarea de lac pe baza de apă sau solvent. Stratul de lac îi conferă un aspect lucios sau mat, protejând în același timp suprafața împotriva umidității, murdăriei și uzurii. Dacă obiectul final se va așeza în exterior, se recomandă aplicarea mai multor straturi de lac de protecție pentru a proteja de intemperii, raze solare și condiții meteo.